Țara bisericilor falimentate

Avem o țară cu surplus de genii,

Biserici vechi și noi ce stau înstrăinate,

Pe unde în prezent murind țăranii

Arar își pomenesc străbunii pe la sate.

Prea multă lume părăsit-a glia,

Ștergând și oblojind azi funduri „preacivilizate”,

Ei nu-nțeleg că sunt, au fost și vor rămâne

Materie de uz în grea străinătate!

Acasă, cu veston de lux și doldoră-n distincții,

Academicieni devin în miez de noapte,

Cerșind cu umilință glorii, chiar și premiul Nobel,

Purtând în piept și gând icoane-mprumutate.

Orfani copiii, bătrânii noștri – părăsiți de lume,

De un seism de creier pe care îl purtăm,

Deși ne zicem țară cu renume,

Noi și-n patriotism falimentați suntem!

Acei de ieri ca brazii, azi cu priviri senine,

Străinilor le cântă, se cred în libertate,

Vor să trăiască bine, foarte bine,

Uitând de țară și lăcașe-nlăcrimate.

În locul lor sosesc puhoaiele străine

Cu oameni de culoare, arabi „cu demnitate”,

Ce liber își permit pe vetrele străbune

Moscheiesă-și înalțe pe ziduri ruinate.

Mândriți-vă, voi, cei plecați de-acasă,

Sperând la bunăstare, la viață cu dreptate!

Cu cei rămași – avem surplus de genii,

De sfinți pictați pe bolți, de vise spulberate!.