Transnistreanca

Tatianei Cărăbuş, copiilor noştri, Ilenuţa şi Petrică

Rîul s-a umplut cu lacrime de jale,

Valuri spală malurile dulci de dor,

Dorul care trist din deal vine la vale,

Plînge-o pasăre rănită în plin zbor.

Doar iubirea mea se cheamă Transnistreanca,

Flori, petale ning încet în părul ei.

Ea e ca şi mine, soră cu Codreanca,

Şi mereu ne strigă-a dragostei văpăi.

Ea din flori s-a înălţat,

Transnistreanca, peste val,

Visurile mi-a salvat,

Cer albastru, ideal!

Amintirea întristată iar apare

La Roghi, Doibani, Podoima, Mălăieşti,

Lumea asta toată-i semn de întrebare,

Dar ce-mi pasă, dacă tu alături eşti

Şi-ale mele braţe ocrotesc copila,

Dulci speranţe de iubire şi amor

Chiar şi-atunci cînd toţi străinii cu de-a sila

Ne rup aripile desfăcute-n zbor.

Nistrule, mă cheamă valurile tale

Din petale poduri albe-am să zidesc,

Să coboare Transnistreanca-aici, în vale,

Eu să-i spun, a cîta oară, c-o iubesc.

Vino, de rămîi cu mine-aici alături,

Să ne plouă-a păsărilor triluri iar,

Frunzele culege-vor pe-aripi de valuri

Amintirea risipită de hotar.

1992